Dragostea e dragoste. Nu contează că e un câine.

Cine spune că cel mai bun prieten al unui om trebuie să fie tot un om? Un câine înseamnă o mare responsabilitate, pe care trebuie să ţi-o asumi secundă cu secundă. Deciziile tale, faptele tale, tot ceea ce tu faci şi ce eşti, îl influenţează.

Câinele meu nu mai este în viaţă. Mi-a luat câteva zile să pot scrie acest lucru, pentru că încă e greu... E greu şi nu ştiu cum să fac să fie bine. Pentru că nimic nu va mai fi la fel.

Îl chema Louy şi avea tot felul de porecle puse de prietenele mele, de mama sau de sora mea: Luge Baluge, Lugulina, Lucifer, Lugi, Luigi, Gogoaşă Înfuriata, Gogoaşă cu ciocolată… şi lista poate continua.

El a fost cel mai special suflet. Iubea pe toată lumea şi toată lumea îl iubea pe el. Nu a lătrat niciodată la cineva din ură, nu a muşcat niciodată pe cineva. Toţi oamenii şi toţi câinii erau prietenii lui. Cei mai buni.

Şi el al nostru, al tuturor.

Louy nu a ascultat niciodată. Nu ştia să dea laba, nu ştia să stea pe burtă, nu ştia să meargă în lesă. Ştia doar să facă ce vrea. Dar mereu a fost special şi niciodată nu a făcut ceva greşit.

De ce? Pentru că până acum 6 ani, când a venit în familia noastră nu ştiam ce este iubirea pură, inocentă. Te iubea şi nu aşteapta nimic în schimb.

După toţi aceşti 6 ani de zile, am învăţat că aşa cum sunt relaţiile dintre oameni, aşa sunt şi cele dintre câini şi oameni. Relaţia noastră a fost una mai mult decât perfectă. Puteai să îţi dai seama de acest lucru doar dacă păşeai la noi în casă. Atmosfera care exista în casa noastră nu era niciodată una liniştită sau una tristă. Puteai să îl auzi dintr-o cameră în alta. Se juca cu mine şi sora mea, o mai pupa puţin pe mama mea, după care se ducea la tata pentru o bucată de carne şi iar se întorcea la joacă. Nu îşi pierdea niciodată energia şi mereu eram cu zâmbetul de buze datorită lui. Acum e linişte, doar linişte…

Dacă vă spun că îi plăcea să mănânce cu furculiţa, să bea Coca Cola sau făcea diferenţa dintre o ciocolată Milka şi o Africana mă credeţi? Nu l-am învăţat eu să facă aceste deosebiri, să aibă preferinţe, însă se spune că un câine seamănă cu stăpânul. Iar cum sora mea bea 2 l de Coca Cola pe zi, trebuia ca el să bea măcar un pahar. Tatălui meu îi place foarte mult ciocolata, iar el… a ales-o pe cea mai gustoasă dintre ele. Iar mama mea este o super mama şi l-a tratat ca pe un copil (credeţi-mă, l-a legănat şi pe picioare când era mic, am şi dovada). Iar de aici a rezultat o relaţie specială, lipsită de răutate, de pedepse sau certuri. Am avut parte doar de iubire. Şi i-am oferit în schimb şi mai multă.
Căci doar tu, dragul meu, ştii cât te-am iubit. Şi eu, şi Tania, şi mami, şi tati.

Louy nu mai e lângă noi de 2 săptămâni. Dar în fiecare dimineaţă mă trezeşte răsuflarea lui caldă… Ea nu o să plece niciodată.

Rochii de cocktail Sonia Pena by Bella Sposa

Colecţia de rochii cocktail Sonia Pena aduce în prim plan rochii în stilul anilor '20, un stil ce a atras din ce în ce mai mult atenţie designerilor în ultimul timp.

De când Baz Luhrmann a adus în atenţia reflectoarelor o nouă relansare a filmului “The Great Gatsby”, acesta ne-a făcut să ne îndrăgostim din nou de clasic. De clasicul Fitzgerald, de clasicele tendinţe ale modei din deceniul furtunos sau de melodii clasice, redate într-o variantă modernă. 

Şi pentru că tot vorbim de clasic, nu avem cum să nu vorbim despre perle, the flapper dress sau despre T-Bar shoes. Iar astea pentru că unele tendinţe vin şi pleacă, însă altele rămân pe veci în inimă şi în stilul degustorilor de bun gust. 

Mai jos vă prezint modelele mele preferate, însă pentru întreaga colecţie vizitaţi www.bellasposa.ro sau faceţi o vizită la showroomul Bella Sposa pentru o probă şi o prezentare detaliată a rochiilor de cocktail din colecţia Sonia Pena. 

Dragostea.

Adu-ţi amintirile înapoi! Mă refer la acele amintiri pe care le preţuieşti indiferent. Care şi acum, după ani şi ani, te răscolesc şi te bântuie. De ce să punem punct sau să încetăm să mai credem în trecut când cele mai frumoase amintiri se găsesc acolo? De ce să nu le (re)aducem înapoi?

După un timp, realizăm că nu e uşor. Nu e uşor să trăim fără cea mai frumoasă poveste de dragoste, fără cel mai frumos zâmbet sau cel mai frumos compliment de care am avut parte.

Indiferent că este vorba de timp, de distanţă sau de miile de persoane dintre voi, vă îndemn să credeţi! Să credeţi în acea dragoste nemuritoare, care îţi (re)dă viaţă, căci ea există.

Ceea ce vreau să vă transmit de fapt, este să nu încetaţi să visaţi, să trăiţi, să încercaţi. Să iubiţi!

E ciudat, ştiu, dar aşa e dragostea. Aşa e dragostea fără de care nu poţi să trăieşti.